Un sos de portocale
Rețete / Un sos de portocale
Sosul de portocale respectă foarte clar modul de preparare al sosurilor mamă, cum ar fi veloute-ul, așa că dacă ne dorim un altfel de sos, de exemplu de grepfruit, facem fix același lucru doar că adăugăm zeamă de grepfruit. Ușor, nu?
Ingrediente
- unt 100 gr
- amidon 20 gr
- ceapă albă 1 buc
- anason stelat 2-3 buc
- zeamă de portocale 1 l
- sare, piper după gust
- zahăr 10-20 gr
Mod de preparare
Ceapa se toacă mărunt, se pune la călit , în unt, într-o tigaie. Se adaugă și steluțele de anason. Se călesc până ceapa începe să devină cristalină, apoi se adaugă zeama de portocale și se mai lasă la foc 2-3 minute. Din amidon și puțină apă se face o îngroșală, aceasta se toarnă peste sosul din tigaie, se învârte constant cu o spatulă ca să nu se facă cocoloașe. Când sosul s-a îngrosat, se strecoară printr-o strcurătoare fină, se pune înapoi pe foc și se asezonează, aciditatea se reglează cu puțin zahăr.
Poftă bună!
Chef Horia Șimon
DIN ACEEASI CATEGORIE
FII SOCIAL!
Share on facebook
Share on whatsapp