Despre Chef Horia Simon

M-am născut într-o familie de “crâșmari”, așa am crescut, prin labirintul unuia dintre cele mai mari restaurante din Baia Mare, dacă nu cel mai mare. Știu cum arată și funcționează un restaurant și din față, dar mai ales din spate, acolo unde se întâmplă magia, de fapt. Am crescut printre motoare și răcitoare, prin încăperi cu gresie albă, dar unsuroasă și în încăperi pline de miros de ciorbă de burtă, sarmale și plăcinte. Doar că, pe atunci, eram doar în trecere, un fel de turist rătăcit, în mare parte din cauza vârstei, dar mai ales din cauza dorinței tatălui meu de a învăța să devin proprietar. Când am crescut, m-am pierdut prin lume și apoi, fără să-mi dau seama, am ajuns din nou în labirint. Nu același, dar unul similar, cu aceiași pereți soioși și încăperi cu miros de mâncare.

Pe afară am zăbovit doar un pic, apoi am revenit acasă, unde, rând pe rând, am acumulat experiență, arând țara în lung și-n lat. Ultimii 15 ani m-au prins ba la Cluj, ba prin Târgu Mureș, Timișoara, Bistrița sau Baia Mare, în diferite hoteluri și restaurante. O incursiune în sistemul educațional francez m-a determinat să obțin și o diploma de formator, iar de aici până la primul proiect european de formare profesională a mai fost doar un pas. Timp de 5 ani am fost lector în una din cele mai importante și complete structuri educaționale din zonă.

Azi, dacă aș fi pretențios, mi-aș zice ​chef de cuisine​, dar cum nu sunt, pot zice despre mine că sunt un bucătar a cărui activitate profesională este concentrată în jurul paradigmei actuale a bucătăriei slow food. Experiența acumulată în cei peste 15 ani de activitate a reușit să mă ajute să conturez un concept culinar bine pus la punct, cu un centru de greutate extrem de bine definit: produsul local. Trecerea în acești ani prin aproape toate bucătăriile lumii, de la cea japoneză până la cea peruană, cu popasuri dese și lungi în gastronomia franțuzească și spaniolă (unde m-am și format profesional), nu a făcut altceva decât să-mi întărească ideea importanței produsului local. Dezvoltarea unui întreg concept gastronomic în jurul acestei paradigme aduce provocări extrem de mari, drumul foarte scurt de la fermă la farfurie dovedindu-se a fi unul extrem de anevoios.

Ultimii 5 ani au fost anii dedicați în mare parte cercetării patrimoniul național culinar, împreună cu obiceiurile și cutumele dezvoltate în jurul a ceea ce înseamnă masa noastră cea de toate zilele, în diferitele zone ale țării.

Primul proiect care m-a adus mai aproape de țară (culinar vorbind) a fost Bucătăria Hoinară, un album fotografic, însoțit de un scurt metraj, cu puternice influențe gastronomice. Apoi a urmat cel de-al doilea proiect, ROst, album fotografic a cărui temă este meșteșugarul și meșteșugul său. În acești 3 ani, am reușit să descopăr un număr însemnat de producători, produsele lor, dar mai ales problemele cu care se confruntă zi de zi. Toate acestea m-au ajutat să-mi conturez ideea de mult încolțită a unui concept gastronomic local.

Declarația de independență a fost semnată odată cu crearea Clubului Gastronomic Transilvan, proiect personal, un ONG și hub culinar dedicat activităților gastronomice din nord-vestul Transilvaniei.

Azi, știu pe unde calc, care-i drumul meu și de ce merg într-acolo, ceea ce nu-i rău deloc. Așa că, mi-am făcut timp și pentru carieră, dar mai ales timp pentru mine și cercetare.

De zis ar mai fi multe de zis, dar avem vreme, nu suntem pe grabă. Din când în când o să mai trec pe aici să las o poveste, care sper să vă placă. Așa că, până la următoarea, vă doresc zile senine și zâmbete.