un bistro fără stăpân
În octombrie, acum vreo 2 ani, am fost la SIAL, un târg mare-mare, cu și despre mâncare și toate industriile adiacente. Ca de obicei, la târgurile astea merg cu Marius
Niciodată nu mi-a plăcut să recomand. Ba da, mi-a plăcut, dar nu mă simt niciodată confortabil să fac asta, pentru că știu (și și alții ar trebui să știe) că gusturile nu sunt la fel. Mai mult, călătorind, trăiești o experiență unică care, sub o formă sau alta, îți modifică percepțiile asupra lucrurilor. Niciodată nu vei mânca de două ori aceeași mâncare, chiar dacă ea va fi gătită la fel, pentru că, de fiecare dată, vei ajunge în fața ei de pe alt drum , cu o altă stare și, foarte probabil, însoțit de altcineva.
Așa că, dacă răsfoiești paginile astea, o să găsești povești culinare văzute, trăite și mâncate de un gurmand.
În octombrie, acum vreo 2 ani, am fost la SIAL, un târg mare-mare, cu și despre mâncare și toate industriile adiacente. Ca de obicei, la târgurile astea merg cu Marius
Prima dată când am fost la The Kitchin cel mai tare m-au impresionat prețurile, alea extrem de mici. Un business lunch era 35 de lire, iar un degustation menu undeva la 70 lire.
În Portugalia am avut câteva mese memorabile. M-au rupt în două la un steakhouse argentinian, unde serveau carnea de pe niște săbii, dar cel mai tare îmi amintesc de sardine. Le-am mâncat în fiecare zi cât am stat acolo.
Pe la sfârșitul anului 2009 am ajuns și aici, eram doar în trecere. Vremea, mirosul de mare dar și bodega mi-au dat un sentiment de deja vu. Apoi mi-am amintit. Cu exact 10 ani înainte, am mai stat față în față cu marea asta și i-am respirat aerul vreo lună. Altă viață, altă poveste.
Pe vremea când încă nu aveam stabilite prioritățile în viață călătoream mult, dar nu numai pentru mâncare. Greșeală ce nu aveam să o mai fac pentru mult timp.
Nu demult am fost într-o mini-vacanță în Italia, într-o zonă care nu este deloc pe placul împătimiților de „ultra all-inclusive” și, cu siguranță, este ocolită de majoritatea fanilor Jimmy Choo și ai Coastei de Azur.