Piure de cartof dulce, piure de mazăre, sparanghel și ciuperci
Rețete / Piure de cartof dulce, piure de mazăre, sparanghel și ciuperci
Cred că eram la Baia Mare când am început să mă joc cu piureurile astea. Un domn bucătar, cam de vârsta a doua, era la noi în probe. Dânsul lucrase mai mult prin cantine și la nunți, mai tot timpul cu cârca, niciodată cu penseta, așa că, atunci când m-a văzut că stau vreo 10 minute și mă tot joc cu o farfurie, a decis că de a doua zi nu mai vine. Je ne regrette rien :)
Ingrediente
- cartof dulce 200 gr.
- mazăre verde 100 gr.
- sparanghel verde 100 gr.
- ciuperci japoneze 50 gr.
- frunze de mangold 20 gr.
- unt 50 gr.
- sare neagră
- piper roșu
Mod de preparare
Cartoful se fierbe, apoi se adaugă puțin unt și se face un piure, se asezonează. La fel procedăm și cu mazărea. Sparanghelul se opărește în puțină apă cu sare, apoi se feliază foarte subțire. Ciupercile se blanșează în apă cu sare.
În momentul servirii, ciupercile și sparanghelul se trag la tigaie cu puțin unt, sare și piper. Farfuria se decorează cu frunzele de mangold.
Poftă bună!
Chef Horia Șimon