Supă de creveți cu dovleac, curry și lapte de cocos
Rețete / Supă de creveți cu dovleac, curry și lapte de cocos
Dacă ești în afara sezonului de toamnă-iarnă și nu mai găsești dovleac plăcintar, poți liniștit să înlocuiești dovleacul cu un cartof dulce.
Ingrediente
- creveți 200 gr.
- dovleac 200 gr.
- ghimbir 10 gr.
- usturoi 5 gr.
- ardei iute 5 gr.
- praf curry 5 gr.
- lapte de cocos
- sare, piper
- ulei 10 ml.
Mod de preparare
Creveții se curăță. Dovleacul se curăță și se porționează. Într-o cratiță se pun la călit: dovleacul, usturoiul și ghimbirul, apoi se adaugă ardeiul iute și praful de curry. Se acoperă cu apă și se lasă la fiert până se-nmoaie dovleacul. Se adaugă creveții și laptele de cocos și totul se mai fierbe cca. 3 minute. Se asezonează și se servește fierbinte.
Poftă bună!
Chef Horia Șimon