„Sashimi” de ton cu „salată” de anghinare, măsline și roșii uscate

Cu toate că pare sofisticată rău, rețeta este una foarte simplă. Vrând-nevrând, legumele se găsesc cu preponderență în conservă. Așa că nu-i mare lucru să le iei, să le amesteci și apoi să te bucuri de ele la un pahar de vin.

Ingrediente

  • file de ton roșu 100 gr.
  • anghinare murată 50 gr.
  • roșii uscate 20 gr.
  • măsline 50 gr.
  • ulei de măsline 10 ml.
  • lămâie 50 gr.
  • balsamix 10 ml.
  • mărar verde 5 gr.
  • frunze tinere de spanac

Mod de preparare

Tonul se porționează.
Anghinarea, măslinele și roșiile se toacă și se amestecă, apoi se adaugă ulei de măsline, uleiul de la roșiile uscate, zeama de la jumătate de lămâie și câteva firicele de mărar. Puțin ulei se amestecă cu puțină zeamă de lămâie.
În momentul servirii, cu vinegreta de ulei se stropește peștele, apoi se decorează cu frunzele de spanac și se asortează cu salata de anghinare.

Poftă bună!
Chef Horia Șimon

DIN ACEEASI CATEGORIE

FII SOCIAL!