Choux cu hribi, trufe și cremă de dovleac
Rețete / Choux cu hribi, trufe și cremă de dovleac
Ingrediente
- dovleac placintăr 200 gr.
- unt 20 gr.
- trufe 1 gr.
- ulei de trufe 5 ml.
- hribi deshidratați 5 gr.
- salată mixtă pentru decor
Pentru aluat:
- apă 300 ml.
- ulei 100 ml.
- faină 150 gr.
- hribi deshidratați (pudră) 10 gr.
Mod de preparare
Într-o cratiță punem apa și uleiul, apoi le punem pe foc. Când dă în clocot, tragem cratița de pe foc și încorporăm toată făina deodată și praful de hribi deshidratați.
Amestecăm bine cu un tel sau o spatulă de lemn, apoi încorporăm ouăle, unul câte unul, amestecând după fiecare. Când am obținut o cremă omogenă, lăsăm să se tempereze puțin. Într-o tavă de cuptor se poșază crema care se dă la cuptor cca. 35 minute, la 170 grade.
Dovleacul se fierbe, se scurge și se amestecă cu untul și uleiul de trufe, apoi se pasează cu ajutorul unui blender, până obținem o cremă omogenă.
În momentul servirii, se taie choux-urile, apoi se umplu cu o parte din crema de dovleac. Restul de cremă se întinde pe farfurie, apoi se așază choux-ul umplut, se decorează cu praf de hribi deshidratați, felii de trufe și salată mixtă.
Poftă bună!
Chef Horia Șimon