Alfajores

Rețetă destul de laborioasă, dacă trebuie să facem sosul de caramel în casă. Dacă avem noroc și găsim gata făcut, timpul se reduce la un sfert. Asta da afacere!

Ingrediente

  • făină albă – 3 căni
  • praf de copt – 2 lingurițe
  • sare – 1 linguriță
  • unt la temperatura camerei – 3/4 căni
  • căni zahăr – 1  1/4
  • ouă – 2 buc.
  • lapte – 3/4 căni
  • zeamă de portocale – 1/4 cană
  • esență de vanilie – 1 linguriță

Pentru “dulce de leche”:

  • lapte  1 l.
  • zahăr  600 gr.

Mod de preparare

Se încălzește cuptorul la 180 de grade. Într-un bol se amestecă făina, praful de copt și sarea.

Într-un mixer se amestecă untul cu zahărul până când devin o cremă omogenă, după care se adaugă pe rând ouăle și se omogenizează cca. 1 minut. Cu mixerul pornit se adaugă mixul de făină și se omogenizează, apoi se adaugă laptele, zeama de portocală și esența de vanilie și se amestecă până totul devine un aluat.

Pe o hârtie cerată se scoate cu ajutorul unei linguri câte puțin din aluat și se așază cu distanță între noisette-urile de aluat. Se dau la cuptor cca. 15 minute.

Pentru “dulce de leche”: într-o oală se amestecă laptele și zahărul și se pun la foc până când zahărul se dizolvă în lapte, după care oala se așază în bain marie și se fierbe la foc mic cca. 4 ore; în tot acest timp, se mai amestecă din când în când cu ajutorul unui tel. Compoziția trebuie să aibă o consistență groasă, o culoare maronie și un gust puternic de zahăr.

Biscuiții se umplu cu dulce de leche și se lasă la răcit câteva minute, înainte de servire.

Poftă bună!
Chef Horia Șimon

DIN ACEEASI CATEGORIE

FII SOCIAL!