x-mas party cu FWC

Când vorbești despre Food Waste Combat din Cluj, inevitabil zici fetele de la FWC, ceea ce nu-i tocmai drept. Or fi ele vreo 25, dar mai e și Dragoș pe acolo și face o treabă bună de tot și nu ar fi drept să spunem numai fetele, așa că, dacă mă mai scap și zic așa, să-mi fie cu iertare. Pe fetele astea… și Dragoș, evident, parcă le știu de când lumea, dar de fapt nu a trecut chiar așa mult timp. Să nu înțelegeți că avem o relație ostenitoare, doar că atâtea am făcut împreună, de parcă ne știm din liceu :).

Așa că, atunci când Cami m-a întrebat dacă pot să-și țină x-mas party-ul la noi la club, eu am fost mai mult decât încântat să le primesc. De la idee până la evenimentul propriu-zis nu a mai fost mare lucru de făcut, decât să facem un meniu și să vorbim cu Miță, adică Mihai Pop (de la Visuin, acuma, atunci mai mult de la noi 🙂 ) să vină și să scuture puțin din badogul ăla al lui de ies licori magice. Așa a fost și așa ne-am petrecut seara, am mai gătit, și eu și fetele, am mai și băut niște vin și, mai ales, minunile lui Miță.

Ah! Am mai filmat și un scurt filmuleț despre cum nu trebuie să fi hapsân de sărbători, cum care? Oricare.

La urmă le-am făcut și un tort – să mă țină minte, nu de alta. L-am făcut, decorat și devorat împreună, fără să lăsăm nimic în farfurie, doar așa se face, nu?

FII SOCIAL!

2 thoughts on “x-mas party cu FWC”

  1. O amintire tare draga fetelor din FWC.. si lui Dragos, hihi
    Multumim de gazduire, sper sa ne revedem curand!

    1. La voi e cel mai evident exemplu că matriarhatul prosperă în societatea noastră :)):). Ne revedem clar, cum nu?

Comments are closed.