The kitchin

Prima dată când am fost la The Kitchin cel mai tare m-au impresionat prețurile, alea extrem de mici. Un business lunch era 35 de lire, iar un degustation menu undeva la 70 lire.

Apoi, an de an am revenit, pentru că an de an revenim în Scoția, unde e jumate din familia mea. Așa că, mai nou, aproape orice family meeting trece și pe la The Kitchin, dar și pe la Mussel Inn, Melville Inn sau Cafe Andaluz, dar despre toate astea vorbim cu altă ocazie.

Meniul de prânz este un meniu format din 3 feluri de mâncare, gustare, fel de bază și desert, la care primești două pre-startere din partea casei. De obicei un unt aromat și un veloute destul de acrișor pentru digestie. Niciodată nu am simțit că porțiile ar fi prea mici și că s-ar face rabat doar pentru că prețul e atât de accesibil.

Dar înainte să-ți prezinte meniul, ospătarii îți aduc o mică hartă pe care sunt trecuți toți furnizorii restaurantului și zonele de unde provin ei. Evident că toată materia primă provine din surse sustenabile, lucru după care eu sunt topit de-a dreptul. Harta aceea rulată ca harta unei comori ascunse de pirați e cea mai faină amintire pe care poate să ți-o ofere un astfel de restaurant, sigur, după cea a gustului suprem.

Pentru că propune lucruri de o simplitate dezarmantă, meniul de la The kitchin este, cumva, într-o veșnică schimbare, și spre deosebire de alte locații de același nivel, nu o să ai surpriza neplăcută să nimerești același degustation menu de două ori într-un an.

Așa că, până data viitoare, când o să am bucuria de a le trece pragul din nou, mă delectez cu amintirile acestei experiențe minunate la preț de matineu.

FII SOCIAL!