Exact ca în oricare aventură sau poveste, personajul principal trăiește momente faine, dar și momente mai puțin faine. Asta nu înseamnă că povestea nu-i frumoasă și pozitivă. Cum nu prea mă entuziasmez de felul meu și cum eram într-o perioadă destul de agitată (cam așa a fost tot anul trecut), cumva nu am înțeles dimensiunea a ceea ce aveam de făcut, atunci când am avut oportunitatea de a crea meniul și servi mâncare Papei.
Eram la început de sezon, dar fentasem cumva startul și eram accelerați tare de tot, așa că am făcut un folder, am notat tot ce era de notat acolo și mi-am văzut de treabă mai departe. Exact în acea perioadă se desfășura Tiff-ul, iar noi aveam câte ceva de făcut, nu multe ar zice unii :), destule, zicem noi. Apoi, cu vreo lună înainte, au apărut cerințele: prima dată meniul, 3 variante, apoi s-a decis una, apoi am făcut lista cu producători locali, pentru că era destul de evident că ne-am dorit să transmitem cât mai mult din gastonomia și terroir-ul nostru oaspeților noștri. Prima veste proastă a venit în momentul în care, după o săptămână de verificări, din lista mea de producători locali am rămas cu jumătate. Cealaltă jumătate, aparent, nu trecuse testul. Care test? Păi au fost mai multe, dar partea și mai proastă a fost că unii au căzut la primul: autorizațiile de funcționare și de producție! În fine, am tras aer în piept și am luat-o de la început. Altă listă, alte produse, alți producători și, până la urmă, am adus-o la semne.
Apoi au urmat analizele staff-ului, care nici astea nu au fost puține. Și pe lângă faptul că nu au fost puține, le-am mai și repetat de vreo două ori, nu de alta, dar să fim siguri, siguri :). Am ieșit și din asta, mai sănătoși decât credeam că suntem 🙂
Partea operațională a fost cea care ne-a dat cele mai mari bătăi de cap. Noi trebuia să gătim mâncarea într-un loc, apoi să o transportăm, în cele mai bune condiții, în locul în care urma să fie servită masa. Acolo aveam la dispoziție o mini-sală de conferințe cu o masă mare și cam atât.
Servirea se făcea de către măicuțe, acestea trecând printr-un amplu training susținut de Septimiu Crișan și Călin Ioaniciu. Toată organizarea asta de luni de zile a fost orchestrată de oamenii de la Bon Mariage Blaj, fără de care nu prea se putea face minunea asta. Pentru asta și, de fapt, pentru tot: Chapeau!
În rest totul ok, exact ca-n filmele cu agenți secreți: SRI, servicii internaționale secrete, de toate felurile, lunetiști pe acoperișuri, mașini cu girofar. Cel mai tare s-a bucurat copilul din mine, uraaaa!
Apoi am făcut frumos de mâncare, am dat mâna cu dânsul, ne-am bucurat când ne-au lăudat, apoi ne-am bucurat când au plecat și seara ne-am…… 🙂 am ciocnit un pahar de șampanie.
P.S. Era să uit! Treaba asta deloc ușoară nu o puteam scoate la capăt fără feciorii ăștia doi ai mei : Alin Jascău și Ionuț Crișan. Doamne ajută!
