La scăpatatul anului, cel mai gras dintre bostănoase își împlinește firea. Odată trecut prin foc și cuțit, ai gândi că se prăpădește de mânie. Când colo, el se vede primenit bine, purtându-se blajin, moale, afânat și neted. Și ca să nu zică lumea că-i nătăfleț, a apelat la experți, care l-au fermecat cu esență de globalizare, făcându-l cosmopolit. Așa a ajuns dovleacul sec de iarnă, strâns laolaltă cu păstaia de vanilie, să împlinească o alcătuire cu purtare aleasă.
Pregătit cu gândul la serile friguroase de iarnă când merge bine alături de biscuiții cu ghimbir și ceaiul de măceșe, piureul de dovleac este un desert nicidecum convențional. Cu dânsul nu este cale de mijloc, ori îl urăști, ori îl iubești. Are un conținut de peste 80% pulpă și își capătă personalitatea aparte din micile bobițe de păstaie de vanilie, grupate în constelații și folosite fără măsură. Iar atunci când vrem să-l gustăm cald, îl amestecăm cu puțină brânză și ouă și îndată punem la cuptor un cheesecake decadent. Apoi să nu uităm să-l trecem prin mesele importante ale zilei unde, daca ești mai îndrăzneț, îl pui lângă o bucată de piept de rață gătită așa cum îi șade bine – pe jumatate- și stropești totul cu câțiva fulgi de sare de mare.
