Am ales această poză să fie coperta albumului pentru că, din punctul meu de vedere, cuprinde esența a tot ceea ce înseamnă proiectul Bucătăria Hoinară. Nu este nimic prestabilit, nu este regie, ci pură inspirație; inspirație ce o găsim odată cu casa potrivită, cu omul potrivit și, cel mai important, cu povestea potrivită. Înghesuim ca niște lunatici o bucătărie și un studio într-o mașină de teren, hoinărim pe ulițele celor mai uitate cătune din țărișoara noastră, batem la ușile caselor neatinse de modernitate și le spunem oamenilor povestea noastră, în speranța că vom fi primiți pentru câteva ore să gătim în curțile sau casele lor. De această dată am poposit în Moldova, unde ne-am stabilit cartierul general la o pensiune din Agapia și de unde, în fiecare dimineață, am pornit în căutarea bucătărelii perfecte și așa am ajuns și la muzeul lui Popa din satul Târpești, unde am fost bine primiți de familia acestuia.
În scurt timp ne-am instalat micul studio și mica bucătărie pentru a încropi prima bucătăreală moldovenească: somon cu rozmarin și lămâie, copt în aluat fraged, ca la mama lui Ștefan cel Mare acasă 🙂 .
Testând ustensilele din dotare. Bogdan, eu și Șerban.
… pentru că aluatul nu se frământă singur.
… și pentru că trebuia să-și justifice și Șerban prezența cumva. 🙂
Descrierea acțiunii.
Intriga.
Punctul culminant.
Și, și … pauză! Mai trebuie să și muncim 🙂 .
Să nu mă las mai prejos: To be or not to be ?
Puțin bronz nu strică nimănui.
Now we’re talking.
Să vedem ce-am făcut.
Arată bine! Miroase bine! Poate că e bun.
După atâta frig și ploaie și mai ales muncă…
Happy end!
Pentru toată lumea !!!!!!
