Fără a fi niște experți dedicați, doar analizând situația socio-economică a țării, în acest moment, o să ne facă să înțelegem că există o lipsă crasă de educație profesională la nivelul acestui segment de piață. Bine, acest fenomen este extins aproape la toate segmentele de piață, poate de aceea ne este și așa ușor să vedem aceste aspecte. Problema nu e că nu s-ar vrea educat staff-ul, problema e că nu prea are unde, în instituții zic. Pentru că, altfel, oamenii ăștia învață la locul de muncă, câteodată pe seama și portofelul nostru.
Recent, purtând o discuție constructivă cu un coleg de breaslă, inevitabil am atins și punctul sensibil (eu cred că este cel mai sensibil): educația culinară. Mai bine spus, accesul la o formă de educație culinară reală, solidă, eficientă și foarte bine structurată. Din păcate, la noi sunt doar fărâme de instituții, publicații și, nu în ultimul rând, de formatori. Adevărul este că suferim de o boală gravă pe care o ignorăm total, ba mai mult de atât, nici nu știm că suferim de ea. Când mai ieșim din țară și mai avem contact cu lumea reală, depistăm unele simptome, dar sunt foarte puțini cei ce recunosc cu adevărat că trăim într-un sistem bolnav grav, în stare terminală, m-aș hazarda eu să spun. Foarte rar mai suntem resuscitați de câte o rază de lumină venită în forma unui chef adus pe bani mulți în Romania și care stă 3 zile, ne aruncă puțin praf în ochi și apoi își vede de drum. Și poate, mai nou, când își mai deschide câte un bucătar tânăr un restaurant. Vine cu bani și idei de afară, ia o echipă de oameni și încearcă din răsputeri să facă profesioniști din ei, câteodată le mai iese, câteodată…
Dar , revenind la formarea profesională adevărată, care este soluția? Primul pas în rezolvarea unei probleme este să recunoști că o ai. Bun, avem o problemă! Care ar fi următorii pași? Selectarea cadrelor didactice? Poate da. Dar care sunt cadrele didactice și unde s-au format ele? Dacă avem cadre didactice formate bine, mă întreb: unde au profesat până acum, care este experiența lor didactică? Bun! Avem cadre didactice formate bine, care profesează constant și bine, dar mă întreb din ce manuale au învățat și din ce manuale predau? Am înțeles, au și manualele, dar eu sunt încăpățânat și întreb unde se țin cursurile? … și nu atât acelea de teorie, cât cele de practică, pentru că totuși dorim să învățăm să și să profesăm într-un domeniu practic. Unde sunt școlile, sălile de clasă, unde sunt bucătăriile educaționale, dar, cel mai important, unde sunt instituțiile? Și dacă totuși am avea și instituțiile, care ar fi ele? Liceele, școlile post-liceale? Bine și cu ele, dar cu o universitate sau o formă de învățământ culinar superior cum rămâne?
Avem tot ceea ce am întrebat mai sus și totuși mă mai frământă ceva: avem forme de educație de stat sau private? Dacă statul se implică, va apela la experți din exteriorul sistemului (educațional), sau o să încerce să încropească proiecte cu actualii „profesioniști”? Dacă vom avea un sistem educațional privat, va fi acesta recunoscut la nivel național, sau ne vom lovi de aceeași problemă a diplomelor emise pe bandă rulantă și nerecunoscute de instituțiile statului?
Având toate aceste probleme rezolvate, parcă mai apar câteva întrebări: cât ar trebui să dureze în realitate un curs de formare, de calificare sau o formă totală de învățământ? Cât ar trebui să coste un asemenea curs, ținând cont de costurile imense necesare susținerii orelor de practică în acest domeniu?
Pentru că azi am fost atât de nedumerit și m-am întrebat atâtea lucruri, o să închei cu un îndemn: învățați și educați-vă permanent, așa o să creșteți bine, și voi și breasla în care prestați, este important!
La prima strigare, astea ar fi câteva întrebări. În realitate ele sunt mult mai multe și mai apăsătoare.
Răspunsurile cu siguranță vor apărea și, fiind optimist, sper să apară cât mai repede. Până atunci, mai am o singură întrebare:
CE AU FĂCUT ÎN ULTIMII 24 DE ANI CEI CE AU STĂPÂNIT DESTINELE ACESTEI BRESLE?
