Cercle royal Gaulois

Acum vreo 5 ani eram coleg de an la master cu d-nul Groza, care mă sună într-o zi și mă-ntreabă: auzi și ție ți-au cerut diploma de liceu pentru înscriere? Eu: și dumneavoastră ați pierdut-o? Nu, numa' am pus-o așe de bine că nu o mai găsesc!

Așa ne-am început amândoi anul universitar, cu diplomele de bac pierdute și cu întrebarea care ne măcina constant: de ce avem nevoie de diplomă de bac, dacă o avem pe ceea de licență?

Harnici cum suntem, ne-am rezolvat și buba asta, mai cu greu, dar bine a fost. Apoi, în altă zi mă sună iar și mă-ntreabă dacă am vreme să creionez un meniu mai gastronomic inspirat din bucătăria românească, că mi-a zice el la ce îi trebe, când i-o fi vremea.

Las tot ce aveam de făcut, care nu prea era mare lucru 🙂 și mă pun să gândesc. A doua zi trimit meniul, apoi nici peste 4 ceasuri mă sună să-mi spună… că hîc, că mîc, că ce fac luna viitoare, că dacă nu aș vrea și aș avea chef să merg cu dânsul la Bruxelles să gătim meniul ăla la ambasada României de acolo, da’ nu-i musai, numa’ obligatoriu :). Așa mucalit cum îl știu eu pe dânsul, mi-o luat vreun ceas să scot tot de la el și să aflu cum de-am ajuns în situația asta. Pe scurt, nu era mare filosofie, trebuia doar să gătim pentru 10-15 oameni, așa am plecat la drum. La asta am ajuns:

Lăsând gluma la o parte, am avut frumoasa surpriză să împărțim crearea meniului inspirat din gastronomia și produsele românești cu Pierre Wynants, om al cărui restaurant a ținut 3 stele Michelin timp de 27 de ani. Not bad, not bad at all.

O zi ne-am vizitat neamurile de acolo, apoi o zi am mers la piață, ca în final să trebăluim și noi prin înaltele bucătării timp de două zile, până am reușit să scoatem un meniu cât de cât …impecabil.

Așa că, seara de la Cercle Royal Gaulois a avut un meniu de inspirație românească, vinuri românești, ceva afumături, că nu se putea altfel 🙂 și pălincă, multă pălincă. Un moroșan cu un sălăjan nu merg cu mâna în sân nicăieri în lumea asta.

De mâncare am dus cu noi: sovârf, sturion, sturion afumat, zacuscă, slănină, mere din Sălaj, din alea amărâte de nu or ajuns în pălincă, brânză de burduf, hribi și tot felul de șoance și afumături.

Ne-am făcut și prieteni dragi, că nu se putea altfel.

Din Bruxelles am plecat cu niște amintiri faine, multă brânză puturoasă din piața lor, dar mai ales cu impresia că nu ne-am făcut de râs. Că am reușit să livrăm o mâncare și o experiență de calitate, alături de niște profesioniști dintr-o altă galaxie, pentru niște oameni obișnuiți doar cu excelența.

Anul ăla s-a terminat bine, la fel și anul universitar. Am trecut anul și eu și domnul Groza, io nu mi-am dat dizertația, îmi pare rău, dar nu mi-e rușine :), iar asta îi altă poveste.

FII SOCIAL!

Share on facebook
Share on whatsapp

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *